Pasarea Colibri - Pelicanul

Un pelican sta-n Cismigiu
Pleostit si singur catre toamna
Si se parea ca nici nu-i viu
Si nici un zbor nu-l mai indeamna...

Sta culcusit in puful lui,
Dar poate ca, acum, el zboara,
Plutind spre steaua sudului,
Prin visul cald din subsuoara...

In visul lui, un stol gigant
Coboara-n Cismigiu sa-l fure,
Zburand spre polul celalalt
Sfruntand oceanele azure...

Scrutand oceanele din vis,
O clipa gatul lui se salta
Si ochii mari i s-au deschis
Trenand pe cenusia balta.

Ca pelicanul solitar,
Visam in stuful mintii mele
Un zbor inalt, fara hotar,
Plutind cu stoluri mari de stele.

Spre cosmosul din care viu
Pe insula planetei noastre
M-as fi intors intr-un tarziu
Peregrinand din astre-n astre.

Sa dezrobesc din stramte bolti
Acele lumi incatusate
Si sa-ti ajut sa te revolti
Eteric vant de libertate.

Mi se parea ca n-am s-apuc
Numai in vis sperata clipa
Mesaju-n cosmos sa mi-l duc
Cu-nflacarata mea aripa.

Dar, stanca dura dac-ar fi,
S-o tina-n bezna ei adanca,
Graunta-naltelor mandrii
O sa razbeasca si prin stanca!

Radacinata-si face loc
Aripa mea prin roca mintii
Si incoltind penet de foc,
Zbucneste tainele semintii..

Si iata! Ceru-i despicat!
Trag vantu-n piept, cu tot nesatiul!...

Copac de flacari s-a-naltat...

A mele-s lumile si spatiul!